Premierul Orban, despre sistemul feroviar de transport: Mai mult de 60% din reparațiile la calea ferată au termenul depășit

Premierul Orban, despre sistemul feroviar de transport: Mai mult de 60% din reparațiile la calea ferată au termenul depășit
Publicat: 16/12/2019, 13:38

„Una din marile probleme pe care le avem este că rețeaua foarte mare pe care o avem de cale ferată se află în stadiu de degradare. Sunt kilometri și kilometri, mai mult de 60% din rețeaua feroviară a depășit termenul de reparații. Se circulă cu peste 1000 de limite de viteză șu sunt în jur de 1200 de poduri la care s-a depăși termenul de reparații. Cu cât mergem mai încet cu atât ne costă mai mult. În ultimii 30 de ani calea ferată a fost tratată drept o cenușăreasă a infrastructurii. Trebuie să schimbăm această mentalitate”, a explicat premierul.

Acesta a mai spus că deși Romînia are avantajul de a fi una „dintre porțile de Est ale UE” nu este la fel de rapidă în infrastructură față de altele aflate în aceeași situație.

„Totdeauna am susținut că România are un avataj uriaș de a fi o poartă de Est a Uniunii Europene, nu suntem în schimb singura poartă de Est. Din păcate alte porți de Est se mișcă mult mai repede decât noi. Bulgaria a construit podul Calafat-Vidin înainte ca noi să finalizăm legătura între Portul Constanța și granița de Vest. Clar unul dintre obiectivele noastre este de a finaliza această legătură. Mai avem câteva obiective: Autostrada de Sud a Bucureștiului, pentru că nu poți să închizi coridorul 4 dacă nu faci Autostrada de Centură a Capitalei, Centură care este sufocantă în momentul de față”, a mai declarat Ludovic Orban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×